Sacrificiul

 Vacile Domnului s-au strans la sfat. Nimic nu le mai iese asa cum erau obisnuite in indelungata istorie. Poate ca Dumnezeul lor dorea un sacrificiu? 

Dumnezeul lor era doar inchipuit si orb, asa ca nu-si dorea nimic. Dar vremea schimbatoare si planurile erau date peste cap si nu era timp de gandit. Mai ales ca nici nu gandisera de mult timp. Erau obisnuite sa traiasca de azi pe maine, cu burta la soare. Bancile pline ochi de achizitii convenabile, politica mergea ca unsa dupa regulile inscrise in cronicile milenare. Asa ca...doar un sacrificiu le mai ramanea ca solutie. O biserica din lemn si un sacrificiu. 

Au chemat acarieni, calfe si zidari si le-au expus maretul proiect. Trebuia sa fie unica, filigranata si sa se vada din satelit. Gandeau Vacile ca asa cum se vede din satelit o va vedea si Dumnezeul Vacilor Domnului si-i va placea ce va vedea. 

Toata lumea stie ca ele sunt zgarcite si nu ti-ar da cheile de la camari nici picate cu ceara. Acarienii, morti de foame si rupti in nadragi de saraci, au mancat mai mult decat trebuia din lemn, iar filigranul a devenit o uriasa gaura. Azi au papat un pic, maine inca un pic...mmmmm....era bun lemnul la gust! Adus tocmai din Zandaluzia, dulce si moale...mmmmmiam!

Cand seful arhitectilor a vazut prapadul era prea tarziu...Tocmai venise nervos de la o vanatoare de dornici de sacrificat pe altarul bisericii si venise cu mainile goale. In afara de cateva broaste raioase si un iepure surd, chior si nauc, nu se prinsese nimeni in lat. Tuna si fulgera atat de tare cocotat pe schele, incat acarienii au rupt-o la fuga in timp ce prea de tot filigranata constructie se prabusea.

Au gandit toti ca e semn rau si au renuntat la ideea de sacrificiu. 

-Doar nu suntem in Evul Mediu, zise o Vaca a Domnului devenita inteleapta de la o bucata de lemn ce-i cazuse in cap.

Au plecat sa-si dreaga moralul cu cate o cupa cu roua, la bodega Paradisul Fiscal al Vacilor Domnului.

Asa am scapat de o superstitie si de sacrificii.